Cît e de Inteligent: Curtea Constituțională a Republicii Moldova declară că ”vîrsta nu este criteriu interzis de discriminare pentru că nu se regăsește în nici una din tratatele internaționale de drepturile omului”

Opinie la Hotărîrea Curții Constituționale nr. 6 din 22 martie 2011 privind excepția de neconstituționalitate a art. 62 alin(1) lit. d) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 4 iulie 2008

Republica Moldova nu are legislație antidiscriminare, dar Articolul 16 din Constituție stipulează că toți cetățenii Republicii Moldova (nu fiecare dar doar cetățenii) sînt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială. Curtea Constituțională este unica autoritate judiciară competentă (poate cu excepția interdicției discriminării) să se expună asupra constituționalității prevederilor din legi, hotărîri, dispoziții și altele adoptate de Parlament și Guvern.

La 22 martie 2011 Curtea Constituțională adoptă hotărîre în care nu găsește violarea dreptului constituțional de a nu fi discriminat pe criteriul de vîrstă. În susținerea poziției sale Curtea face referire la Articolul 2 paragraful 2 al Pactului Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale și la Articolul 7 din Declarația Universală de Drepturile Omului în care se indică o listă de criterii interzise de discriminare printre care nu se regăsește vîrsta. Curtea Constituțională mai susține că criteriul nu poate fi atribuit la ”orice altă împrejurare”, fiind o situație juridică prevăzută concret de lege.

Reclamantul a fost eliberat din funcție prin ordinul Ministerului Educației întemeiat pe art. 62 alin(1) lit d) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 4 iulie 2008, în legătură cu atingerea vîrstei necesare obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă. Colegiul Civil și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, judecînd recursul împotriva hotărîrii Curții de Apel, în conformitate cu art. 12/1 din Codul de Procedură Civilă a dispus prin încheiere motivate ridicarea excepției de neconstituționalitate a dispoziției art. 62 alin(1) lit d) din Legea nr. 158.

În hotărîrea adoptată, Curtea Constituțională explică că scopul Legii nr. 158 ”constă în asigurarea realizării unui serviciu public stabil, profesionist, imparțial, transparent și efficient în interesul societății și al statului, iar funcționarul public este persoana care activează în scopul realizării prerogativelor de putere publică, exercitarea cărora implică exigențe sporite față de calitățile profesionale ale acestuia”. Curtea elaborează mai departe și susține că ”pentru a evita riscurile de prejudiciere a statului, a ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale, a demnității cetățenilor, legislatorul, prin derogare de la regula generală a stipulate că funcționarul va exercita funcția publică pînă va împlini vîrsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă”. Instanța respinge argumentele invocate de reclamant și Curtea Supremă de Jutiție precum că o astfel de normă de drept violează dreptul constituțional la muncă și la protecție împotriva șomajului, explicînd că acest drept nu este absolut și persoana în continuare dispune de libertatea de alegere a muncii. Se interzice doar deținerea funcției publice persoanei care a atins vîrsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, 57 pentru femei și 62 pentru bărbați. Curtea Constituțională afirmă că funcționarii publici trebuie să fie tratați diferențiat de alți angajați ai sectorului public, în lumina funcțiilor specific delegate acestora. Toate acestea, în opinia Curții, justifică prevederea din art. 62 alin(1) lit d) din Legea nr. 158 care forțat dispune încetarea contractului individual de muncă cu persoana ce a atins vîrsta de pensionare.

Această hotărîre vine să creeze cel puțin două consecințe juridice. Prima sugerează că toți funcționarii publici care cad sub incidența Legii nr. 158 (din autoritățile centrale și locale, sistemul judiciar, organele de drept și altele) trebuie să fie concediați la atingerea vîrstei de pensionare. A doua, se afirmă că vîrsta nu poate fi niciodată criteriu interzis de discriminare pentru că Curtea Constitutională nu l-a găsit menționat expres printre criteriile de discriminare incluse în tratatele de drept internațional de drepturile omului și nici nu poate fi cuprins de termenul ”orice altă împrejurare” pentru că legea prevede la direct vîrsta de pensionare ca temei de concediere. Ar trebui oare noi să acceptăm o astfel de interpretare a Articolului 16 din Constituție, despre care mulți declară că este suficientă în a proteja pe oricine, oriunde de orice act de discriminare?

De un secol deja este recunoscut principiul legal de nediscriminare care explică că discriminarea directă nu poate fi justificată, dar în recunoașterea faptului că societatea acceptă anumite practici și reguli bazate pe criteriul de vîrstă, jurisprudența Curții Europene de Drepturile Omului la Articolul 14 al Convenției și practica Curții Europene de Justiției a Uniunii Europene permite discriminarea directă pe criteriul vîrstei doar dacă tratamentul diferențiat reflectă o proporționalitate între scopul legitim și măsurile întreprinse, cu alte cuvinte tratamentul diferențiat satisfice testul justificării obiective și rezonabile.

Da, Republica Moldova are discreția să impună vîrstă obligatorie de pensionare pentru anumite funcții publice, cu condiția că practica aplicării poate obiectiv justifica necesitatea acestei măsuri. Salariatului trebuie să i se asigure cel puțin dreptul de a adresa instanței naționale o cerere prin care să pună la îndoială faptul că concedierea forțată pe criteriul vîrstei de pensionare este o excepție justificată de la discriminarea pe criteriul de vîrstă în exercitarea dreptului la muncă, asigurîndu-se astfel că aceste norme, reguli și practici sînt bine gîndite și supuse periodic unei revizuiri din partea unei autorități judecătorești competente.

Concedierea forțată a persoanelor care au împlinit vîrsta de pensionare este contrară intereselor salariaților, instituției și economiei. Continuarea muncii permite persoanelor să-și folosească experiența și cunoștințele, să mențină relațiile sociale, să-și mențină venitul și un scop în viață. De asemenea poate ajuta persoanele în etate să rămînă în stare bună a sănătății. Spre exemplu, ultimele cercetări în sănătate arată că întîrzierea ieșirii la pensie amînă dezvoltarea maladiilor mentale tipice vîrstei înaintate. Salariații în etate aduc o contribuție substanțială economiei și experiență valoroasă instituției. Vîrsta nu este o condamnare nici o anulare de drepturi. Vîrsta nu neagă competența profesională, experiența și cunoștințele de care orice instituție, fie ea publică sau privată, cu siguranță beneficiază. Spre exemplu, sistemul judiciar are nevoie de judecători cu experiență semnificativă pentru a deține funcții importante în Curtea Supremă de Justiție și Curtea Constituțională pentru a adopta hotărîri înțelepte care să reflecte un adevăr, întărind astfel protecția drepturilor și a libertăților omului, respect față de lege și autoritatea judecătorească. Cu adevărat avem nevoie de persoane cu experiență în funcții publice pentru a asigura un serviciu public stabil, profesionist, imparțial, transparent și eficient în interesul societății și al statului.

Hotărînd că Art. 62 alin(1) lit. d) din Legea nr. 158 nu este discriminatoriu, Curtea Constituțională face referire la scopul urmărit de lege prin impunerea acestei măsuri – concedierea forțată la atingerea vîrstei de pensionare și anume asigurarea realizării unui serviciu public stabil, profesionist, imparțial, transparent și eficient în interesul societății și al statului, iar funcționarul public este persoana care activează în scopul realizării prerogativelor de putere publică, exercitarea cărora implică exigențe sporite față de calitățile profesionale ale acestuia. Fără îndoială tindem să avem funcționari publici profesioniști și față de persoanele care dețin aceste funcții se înaintează exigențe sporite.  Curtea merge mai departe să explice că nu pot fi instituite alte măsuri în asigurarea acestui scop decît încetarea contractului individual de muncă odată cu atingerea vîrstei de 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați, pentru – a evita riscurile de prejudiciere a statului, a ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale, a demnității cetățenilor.

Devin suspicioasă ori de cîte ori mi se spune că sexul, rasa, originea socială, vîrsta sau altă caracteristică a persoanei determină abilitatea persoanei de a funcționa ca un profesionist. Oare le este specific doar persoanelor în etate să comită greșeli? Cum a determinat Curtea Constituțională că funcționarii publicii de vîrstă tînără sau medie nu prezintă riscuri de prejudiciere a statului, a ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale, a demnității cetățenilor? Oare nu am avut suficiente condamnări de la Curtea Europeană de Drepturile Omului în baza hotărîrilor adoptate de funcționari publici de vîrstă tînără și medie? Oare nu am fost noi martori a încălcărilor de drepturile omului comise în zilele de 7, 8, 9, Aprilie 2009 și după? Sau Curtea Constituțională a intenționat să spună că persoanele în etate sînt lente și au disabilități care îi fac ineficienți în exercitarea unei funcții publice? Da, mult probabil ăsta este sensul adevărat al frazei ”a evita riscurile de prejudiciere” ceea ce de fapt este un stereotip negativ îndreptat împotriva vîrstnicilor și ca atare face justificarea adusă de Curte nerezonabilă și neconformă testului de justificare obiectivă, obligatorie pentru a îndreptăți o discriminare directă pe criteriul de vîrstă.

Nu vîrsta constituie un risc, ci lipsa calificărilor profesionale necesare funcției, lipsa experienței, cunoștințelor și a respectului față de LEGE. Art. 62 alin(1) lit. d) din Legea nr. 158 stabilește un carte blanshe împotriva persoanelor care au atins vîrsta de 57 și 62 de ani deținînd funcții publice și ca atare constituie discriminare directă interzisă pe criteriul de vîrstă.

În ceea ce privește ”orice altă împrejurare” sau mai corect spus orice alt criteriu similar cu care finisează mai toate prevederile din tratatele internaționale de drepturile omului la interzicerea discriminării, trebuie reținută poziția Curții Europene de Drepturile Omului. Ea în nenumărate situații a subliniat – Convenția Europeană de Drepturile Omului este un instrument viu care vine să se expună asupra respectului față de un drept sau libertate în lumina experienților umane actuale. Niciodată nu a fost necesar nici dorit să se creeze o listă exhaustivă de criterii interzise de discriminare. O astfel de abordare ar lipsi interpretarea de flexibilitate, ar face imposibilă pentru LEGE să răspundă dezvoltărilor actuale a relațiilor social-umane, și ar avea un impact negativ asupra interpretării. De exemplu, de frica de a nu fi cuprinsă de nici o excepție instanțele de judecată ar fi descurajate de la dezvoltarea practicii judiciare care ar oferi protecție împotriva discriminării pe criterii ce nu se regăsesc în lista exhaustivă. La o astfel de înțelegere au ajuns reprezentanții Statelor Membre a Națiunilor Unite și Consiliul Europei cînd au dezvoltat prevederile tratatelor internaționale de drepturile omului și apoi Guvernele lor le-au ratificat.  De ce Curtea Constituțională a Republicii Moldova nu a găsit de cuviință să interpreteze ”orice altă împrejurare” în a cuprinde vîrsta ca criteriu interzis de discriminare, va rămîne o enigma juridică.  Sau o prejudiciere a drepturilor fundamentale a omului datorată vîrstei înaintate a judecătorilor Curții Constituționale?

2011-12-10