Privatizarea, cum a fost gândită
În timpul Uniunii Sovietice, bonul de repartiție pentru instalare în spațiu locativ avea un rol esențial în gestionarea locuințelor de stat, fiind instrumentul prin care autoritățile alocau spații de locuit cetățenilor în funcție de necesități și priorități sociale stabilite centralizat. Datorită deficitului de locuințe, acest sistem de repartiție permitea distribuirea spațiilor de locuit într-un mod controlat, pe baza unor criterii specifice, cum ar fi statutul de angajat, poziția socială sau situațiile familiale (spre exemplu, tinerii căsătoriți, persoanele cu handicap sau familiile numeroase aveau prioritate).
Bonul de repartiție era eliberat de instituțiile locale sau de întreprinderi, și autoriza cetățenii să ocupe un apartament sau o cameră într-un bloc locativ, acestea fiind deținute în majoritate de stat. Acest proces reflecta viziunea sovietică asupra locuirii, văzută ca un drept social, și limita proprietatea privată asupra locuințelor. În practică, însă, criteriile erau deseori influențate de poziția de muncă și apartenența la partid, ceea ce însemna că anumite persoane beneficiau de locuințe mai confortabile.
Astfel, bonul de repartiție nu era doar un act administrativ, ci un document cu un impact direct asupra nivelului de trai, garantând accesul cetățenilor la locuințe gestionate de stat și simbolizând controlul autorităților asupra resurselor locative în contextul economiei socialiste.
În perioada post-sovietică, locuințele primite de cetățeni pe baza bonurilor de repartiție au devenit proprietate privată prin procesele de privatizare desfășurate în anii ’90. După prăbușirea Uniunii Sovietice și tranziția către economia de piață, majoritatea fostelor republici sovietice au adoptat legi care au permis cetățenilor să devină proprietari ai locuințelor deținute anterior de stat.
În România, de exemplu, prin Legea 112/1995, persoanele care ocupau apartamente de stat în baza unui contract de închiriere au avut dreptul să le cumpere la prețuri subvenționate de stat. În mod similar, în alte foste republici sovietice, locuințele au fost oferite la prețuri accesibile, sau chiar gratuit, celor care aveau contracte de închiriere pe termen lung, permițându-le să devină proprietari legali. Acest proces a avut drept scop atât reducerea sarcinii de întreținere a locuințelor de stat, cât și încurajarea proprietății private, un element esențial pentru dezvoltarea economiei de piață.
Aceste politici de privatizare au permis multor familii să devină, pentru prima dată, proprietari legali ai apartamentelor în care locuiau de mulți ani, tranziția de la închiriere la proprietate oferind stabilitate și libertate în gestionarea locuinței.
Legea Privatizării din Republica Moldova, adoptată în 1991, a avut ca scop tranziția de la proprietatea de stat la proprietatea privată, sprijinind astfel dezvoltarea economiei de piață. Această lege și legislația conexă au permis transferul proprietăților statului (inclusiv terenuri și întreprinderi) către cetățeni și investitori privați, prin diverse metode, cum ar fi vânzări directe, licitații și transmiterea gratuită în anumite cazuri. Obiectivele esențiale erau crearea unui sector privat robust, atragerea de investiții interne și externe, și eficientizarea economiei prin deetatizare și redistribuirea activelor către sectoare productive și competitive.
Procesul de privatizare a inclus și măsuri de susținere a întreprinderilor privatizate, de dezvoltare a pieței imobiliare și a valorilor mobiliare. Acest program a permis cetățenilor să dobândească locuințe deținute anterior de stat, inclusiv apartamente primite inițial prin bonuri de repartiție. Privatizarea locuințelor s-a făcut fie gratuit, fie la prețuri simbolice pentru chiriași de lungă durată, oferind astfel cetățenilor stabilitate în locuire și contribuind la crearea unui sistem imobiliar de proprietate privată.
Acum, când sunt cetățeni care nu au reușit să parcurgă procesul de privatizare, o altă cale ar fi de folosit – UZUCAPIUNEA. Un domeniu sub dezvoltat în jurisprudența Republicii Moldova, la moment.
